Râmnicu Sărat: 11 treceri de pietoni pe o stradă de 260 de metri, după reabilitarea PNRR

Pe Strada Dudului din municipiul Râmnicu Sărat, o lucrare de reabilitare modernizată cu fonduri PNRR a adus asfalt nou și… 11 treceri de pietoni pe o lungime de doar 260 de metri. Practic, pietonii ar avea treceri la fiecare 20-25 de metri, iar șoferii trebuie să fie atenți la fiecare colț.

Localnicii privesc cu ironie situația. „Mi se par multe mie, personal. Să stau să opresc la fiecare. Nu este nici școală, nu e nimic aici. În loc să investească să facă o sută de treceri, mai bine făceau gropile de pe strada cealaltă”, spune o șoferiță. Un bătrân adaugă: „Pe noi nu ne deranjează că trecem pe colo, pe colo. Oricum, pe treceri nu trecem”.

Autoritățile locale susțin că lucrările s-au făcut conform proiectului tehnic. „Pot părea multe treceri de pietoni, dar normativele prevăd ca la fiecare intersecție să fie prevăzute cu treceri. Într-adevăr, par multe, dar nu constituie un impediment pentru circulație”, a declarat Florian Nicolae, viceprimar al municipiului.

Pe lângă marcajele de pe asfalt, fiecare trecere va fi semnalizată cu câte două indicatoare rutiere, unul pe fiecare sens, pentru a asigura vizibilitate și siguranță pietonilor. Rezultatul este o stradă modernizată, dar cu o densitate de treceri care provoacă confuzie și amuzament în rândul comunității.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ