Festivalul One World Romania revine la Călărași și ajunge pentru prima dată la Slobozia

În încheierea turneului său prin țară din acest an, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Călărași și ajunge pentru prima dată la Slobozia, cu un program dedicat adolescenților și familiilor lor.

În cele două orașe se va desfășura câte un atelier de film documentar Meet, Point & Shoot, la care liceenii s-au putut înscrie în prealabil. Filmele scurte realizate în cadrul acestor ateliere vor fi proiectate în deschiderea documentarului „CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”, care spune povestea spectaculoasă a lăutarului Gheorghe Anghel, cunoscut sub numele de Caliu.

Intrarea este liberă. Proiecția de la Călărași va avea loc luni, 3 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinematograful 2D/3D, iar cea de la Slobozia se va desfășura miercuri, 5 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala de spectacole Europa.

După proiecții, publicul este invitat la o discuție despre tradiție și reprezentare, alături de regizoarea Simona Constantin.

Documentarul „CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?” a fost prezentat în avanpremieră în cadrul One World Romania la București, în aprilie 2025, și a fost ulterior inclus în Zilele Filmului Românesc la TIFF, precum și în selecția Festivalului Internațional de Film de la Cracovia.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ