Se spune că, în Evul Mediu, într-un mic oraș din Franța, femeile au descoperit un secret… crud, dar ingenios.
În fiecare dimineață, ele presărau o otravă ușoară în micul dejun al soților lor. Nu destul cât să-i omoare — doar cât să le slăbească trupul, încet.
Seara, când bărbații se întorceau acasă, obosiți după o zi lungă, soțiile le dădeau, fără ca ei să știe, antidotul.
Starea li se îmbunătățea în câteva minute: durerea dispărea, respirația devenea ușoară, iar mintea se liniștea.
Dar dacă un bărbat întârzia…
Dacă se oprea în altă parte, departe de casă,
otravă începea să-și facă efectul.
Dureri de cap. Greață. Slăbiciune.
Și, pe măsură ce distanța de casă creștea,
și suferința devenea mai mare.
Când, într-un final, se întorcea acasă, fără să bănuiască nimic,
soția îi servea cina — și odată cu ea, antidotul.
În câteva clipe, bărbatul se simțea din nou în putere.
Și, fără să știe de ce,
ajungea să creadă că numai lângă ea, lângă căminul lor, se simțea bine.
Așa se spune că femeile din acel oraș
au învățat să-și țină aproape bărbații —
nu prin dragoste, ci printr-o lecție amară de dependență.
