România își modernizează sistemul de urgență: 1.200 de ambulanțe noi vor intra în serviciu până în 2026

România face un pas important spre modernizarea sistemului de urgență. Prin finanțare asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), țara noastră va primi 1.200 de ambulanțe noi, care vor fi distribuite atât către Serviciile de Ambulanță Județene, cât și către echipajele SMURD.

Investiția este coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și Guvernului României.

Cele 1.200 de vehicule – 1.000 de ambulanțe de tip B (4×4) și 200 de ambulanțe de tip C (4×4) – vor fi livrate etapizat, în perioada 2024–2026. Primele 470 de ambulanțe de tip B și 121 de tip C urmează să fie predate până la sfârșitul anului 2025, iar întregul lot va fi finalizat până în august 2026.

Până în prezent, 182 de ambulanțe tip B și 47 de tip C au fost deja livrate serviciilor județene de ambulanță, în timp ce 71 de unități noi au intrat în dotarea echipajelor SMURD.

Reprezentanții DSU subliniază că proiectul este o continuare firească a eforturilor de modernizare a sistemului de urgență din România:

„Aceste investiții înseamnă mai mult decât ambulanțe noi – înseamnă vieți salvate, intervenții mai rapide și condiții mai sigure pentru personalul medical.”

Prin acest program național, România reușește să aducă serviciile medicale de urgență la standarde europene, oferind comunităților din întreaga țară un sistem mai eficient, mai sigur și mai bine pregătit să răspundă situațiilor critice.

Sursa :DSU

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ