Emoție, zâmbete și multă voie bună în studioul Radio Voces Campi!
Elevii clasei a II-a B de la Școala „Tudor Vladimirescu” din Vladimirescu au fost astăzi invitați speciali în emisiunea „Trafic de zi”, într-o ediție dedicată programului „Școala Altfel”.
Curioși, vorbăreți și plini de energie, micii vizitatori au descoperit cum se realizează o emisiune radio, au pus întrebări, au spus bancuri și, desigur, au cântat cu mult entuziasm.
O experiență „altfel” pentru niște copii minunați, care au umplut studioul de bucurie și aplauze!
