Primarul Marius Dulce, în dialog cu reprezentanții seniorilor din Călărași: „E esențial să fim aproape de cetățenii vârstnici ai municipiului”

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a participat luni, 6 octombrie 2025, la o întâlnire organizată de Consiliul Județean al Pensionarilor și al Persoanelor Vârstnice din județul Călărași, la invitația președintelui Gheorghe Stoian. Evenimentul a avut ca scop identificarea de soluții concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale seniorilor din municipiu.

Discuțiile s-au axat pe teme precum accesul persoanelor vârstnice la servicii publice, întreținerea infrastructurii în zonele frecventate de seniori, dar și pe modalități de sprijinire a implicării acestora în activități sociale la nivel local.

„Este esențial să fim aproape de cetățenii vârstnici ai municipiului nostru. Ei reprezintă o parte importantă din identitatea și istoria Călărașiului. Printr-un dialog deschis și măsuri concrete, ne dorim să le oferim condiții mai bune de trai și oportunități de a rămâne activi în viața comunității”, a declarat primarul Marius Dulce.

Reprezentanții Consiliului Județean al Pensionarilor au apreciat deschiderea administrației locale și sprijinul constant al primarului pentru proiecte dedicate îmbunătățirii calității vieții vârstnicilor. Totodată, aceștia i-au mulțumit edilului pentru implicarea în organizarea evenimentelor prilejuite de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită recent, pe 1 octombrie.

sursa foto/ Facebook :Marius Dulce

One thought on “Primarul Marius Dulce, în dialog cu reprezentanții seniorilor din Călărași: „E esențial să fim aproape de cetățenii vârstnici ai municipiului””

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ