Cei doi frați și podul nevăzut

A fost odată, într-un sat micuț, doi frați: Andrei și Mircea. Nu semănau deloc între ei. Andrei era liniștit, mereu cu o carte în mână, iar Mircea era năzdrăvan, gata să sară garduri și să se cațere în copaci.

Deși trăiau sub același acoperiș, se certau des. Pentru un creion, pentru cine să stingă lampa, chiar și pentru o bucată de plăcintă. Mama lor ofteza:

– Of, dacă ați ști voi cât de tare se sprijină un frate pe altul, nu v-ați mai certa așa!

Într-o noapte, când luna era rotundă și luminoasă, frații au visat amândoi același lucru: o pădure misterioasă și un râu lat, peste care nu exista niciun pod. O voce le-a spus:

– Numai dacă veți lucra împreună, veți trece dincolo.

A doua zi, au pornit împreună spre pădure. Și ce să vezi? Chiar au găsit râul din vis. Mircea a încercat să sară, dar a căzut în apă. Andrei a încercat să facă un plan, dar singur nu reușea. Atunci s-au privit și au înțeles: unul știa să gândească, celălalt știa să acționeze.

Au adunat lemne, au legat crengi și au ridicat podul. Și, când au pășit amândoi pe el, podul a prins viață: scânteia ca și cum ar fi fost țesut din lumină.

Din acea zi, frații n-au mai fost doar doi copii care se certau. Erau o echipă. Și ori de câte ori se supărau, își aminteau podul nevăzut pe care numai împreună îl puteau clădi.