URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

85% DIN PENSIILE CĂLĂRĂȘENILOR AU CRESCUT

Pe 1 septembrie a intrat în vigoare legea 360 privind sistemul public de pensii, aceasta aducând o serie de modificări importante și stârnind diferite reacții la nivel național.

În acest context, vineri, 06 septembrie a.c., conducerea Casei Județene de Pensii Călărași a organizat o conferință de presă pentru a transmite cetățenilor clarificări privind implementarea noii legi.

Conform actului legislativ, nici o pensie pusă în plată nu va scădea, măsură pe care Tatiana Zaharia, directorul Casei Județene de Pensii Călărași, a pus accent.

“Dacă în urma recalculării, pensia calculată pe baza contributivității se află sub nivelul de 1.281 de lei, fiecare pensionar primește 1.281 de lei, nu mai puțin de 1.281 lei. Pensia minim garantată a fost stabilită în anul 2009, în baza ordonanței 6, și a crescut de la 300 de lei până la 1.281 de lei. Acea pensie minim garantată se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data deschiderii drepturilor de pensie care realizează venituri sub suma de 1.281 de lei”, a declarat Tatiana Zaharia, directorul Casei Județene de Pensii Călărași.

Peste 85% din pensiile cetățenilor din județul Călărași au suferit modificări, acestea mărindu-se, în cazul unor pensionari, astfel:

  • creșteri până în 25%: 24.199 de dosare, reprezentant 42,9%;
  • creșteri între 50-75%: 5.496 de dosare, reprezentând 9,56%;
  • creșteri între 75-100%: 421 de dosare, reprezentând 0,73%;
  • creșteri peste 100%: 45 de dosare;

În urma acestei legi, 3.500 de pensionari nu vor mai beneficia de indemnizație socială, pensiile acestora depășind pragul de 1.281 de lei potrivit ultimei recalculări.

“Tot datorită recalculării drepturilor de pensie, începând cu data de 1 septembrie, au ieșit din indemnizația socială un număr de 3.500 de pensionari. Deci, au depășit pragul de 1.281 de lei. Un număr de aproximativ 14.000 de pensionari primesc indemnizație socială, adică primesc diferența dintre pensia stabilită pe contributivitate și pensia minimă garantată de 1.281 de lei”, a adăugat Tatiana Zaharia, directorul Casei Județene de Pensii Călărași.

Bineînțeles, nemulțumirea unor călărășeni continuă, astfel peste 1.000 de pensionari s-au adresat instituției publice pentru a cere clarificări.

“Până în prezent, aproximativ 1.100 de pensionari s-au adresat Casei Județene de Pensii. Aproximativ 200 de pensionari au depus și solicitări scrise”, a conchis aceeași sursă menționată anterior.

Ca noutate, începând cu 1 octombrie a.c., plafonul de impozitare va crește de la suma de 2.000 de lei la suma de 3.000 de lei, astfel doar veniturile din pensii care depășesc pragul de 3.000 de lei vor fi supuse impozitării.

Continue Reading
La Top