80% din râurile lumii își pierd rapid oxigenul, potrivit unui studiu
Analize extinse pentru perioada 1985–2023 indică o tendință îngrijorătoare la nivel global: mai mult de 16.000 de râuri din întreaga lume au înregistrat scăderi ale oxigenului dizolvat, un parametru esențial pentru sănătatea ecosistemelor acvatice și pentru comunitățile care depind de resursele acvatice. În medie, diminuația a fost de aproximativ 0,045 miligrame pe litru la fiecare deceniu, o perioadă în care schimbările climatice și impacturile activităților umane au influențat semnificativ capacitatea apelor de a susține viețuitoarele subacvatice. Lipsa oxigenului dizolvat reprezintă o amenințare directă pentru organismele acvatice, de la pești la plante, plancton și bacterii, precum și pentru serviciile ecosisteme oferite comunităților din apropierea râurilor.
O echipă de cercetare a sintetizat date din aproximativ 3,4 milioane de imagini satelitare colectate în patru decenii pentru a identifica tipare de oxigen dizolvat în râuri la nivel mondial și pentru a proiecta evoluțiile acestora în scenarii ulterioare ale climei. Rezultatele arată, în termeni generali, că este probabil ca, până la sfârșitul secolului, dacă ritmul emisiilor de dioxid de carbon va persista la niveluri similare celor actuale, râuri din zone precum deschiderea vestului Americii de Sud, din Regiunea Indiană, din regiunile arctice și din estul Statelor Unite să piardă în medie aproximativ 10% din oxigenul dizolvat. Aceste proiecții sugerează o deteriorare pe o scară semnificativă a condițiilor de apă, cu consecințe potențial majore pentru biodiversitate, pescuit, agricultură și calitatea apei în comunitățile dependente de resursele râu.
Cele mai vizibile schimbări până în prezent s-au observat în râurile tropicale, unde dinamica de încălzire este deja mai intensă. De exemplu, în cursul analizat, unele râuri din regiunile tropicale au înregistrat rate ale reducerii oxigenului dizolvat superioare mediei globale; în cazul râului Gange, pierderea oxigenului a fost estimată semnificativ mai rapidă decât media globală, indicând că efectele climatice se simt mai acut în aceste bazine. În timp ce ipotezele anterioare sugerau că râurile din latitudinile înalte ar fi cele mai vulnerabile, datele arată un dezechilibru: apele tropicale, fiind deja călduțe, pornesc în situația de lipsă de oxigen la un nivel aproape de pragul de hipoxie, adică de nivelul în care majoritatea formelor de viață nu mai pot fi susținute adecvat.
Un alt rezultat important indică faptul că modificările de temperatură joacă un rol central în procesul de dezoxigenare prin efectul asupra solubilității oxigenului în apă. Creșterea temperaturii reduce capacitatea apei de a reține oxigen dizolvat; cu cât apa este mai caldă, cu atât mai puțin oxigen poate fi menținut în soluție. În această dinamică, solubilitatea oxigenului reprezintă aproximativ 63% din dezoxigenarea totală observată la nivel mondial în râuri. De asemenea, temperatura apei apare ca principalul factor responsabil pentru această schimbare a solubilității, întrucât moleculele de oxigen și cele de apă primesc mai multă energie sub formă de căldură, ceea ce favorizează eliberarea oxigenului în atmosferă sau consumul său de către organismele din apă.
Este important să subliniem că oxigenul dizolvat nu este același lucru cu atomii de oxigen prezenți în apa sub formă de H2O. Oxigenul dizolvat reprezintă cantitatea de oxigen disponibilă pentru respirația organismelor acvatice, de la bacterii microscopice la pești și plante acvatice. Acest lucru este crucial pentru supraviețuirea ecosistemelor, iar perturbările în conținutul său pot altera lanțurile trofice, productivitatea biotică și serviciile ecosistemice pe care râurile le oferă comunităților din zonă, inclusiv alimentarea cu apă, facilitățile de pescuit și regimurile de inundații.
Datele arată, în esență, o relație complexă între creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, temperatura apei și capacitatea apei de a menține oxigen dizolvat. Creșterea temperaturii globale contribuie la scăderea solubilității oxigenului, iar acest mecanism amplifică riscul de hipoxie în râuri, în special în regiunile tropicale unde efectele climatice se manifestă în mod accelerat. În ciuda încercărilor de a limita schimbările, trendul existent sugerează că modificările vor evolua în viitor, influențând în mod semnificativ dinamica vieții acvatice și securitatea resurselor de apă pentru comunitățile dependente de râuri.
În contextul informării publice, aceste observații subliniază necesitatea unor politici climatice mai eficiente, a monitorizării continue a apelor dulce și a adaptării resurselor pentru a gestiona mai bine riscurile asociate cu scăderea oxigenului dizolvat. Râurile reprezintă sisteme dinamic complexe, în care schimbările de temperatură, circulația apei și activitățile antropice interacționează pentru a modela starea de bine a ecosistemelor acvatice și a oamenilor care trăiesc în immediatele apropiere ale acestora. Astfel, asigurarea unei gestionări sustenabile a resurselor de apă necesită o înțelegere clară a modului în care oxigenul dizolvat influențează viața subacvatică și modul în care politicile de protecție a mediului pot contrabalansa efectele schimbărilor climatice asupra râurilor lumii.
