Originea Zilei Internaționale a Romilor are la bază Primul Congres al Romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra, în data de 8 aprilie 1971. În țara noastră, această zi este celebrată din 1990 și este numită Sărbătoarea etniei romilor din România.
Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.
În 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spiţe „chakra”, Imnul internaţional al romilor, „Gelem, gelem”, şi Steagul internaţional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite – şi jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.
Am stat și noi de vorbă cu Președintele Partidului Romilor Pro Europa Călărași, Iancu Vasile, acesta spunând că la Călărași nu se va sărbători această zi și că sărbătoarea de suflet cu tradiție va avea loc în prima duminică după Paște.
Mai multe detalii și informații veți putea afla în jurnalul Canal Sud din această seară.