Rezultatele Evaluării Naționale 2022 au fost publicate ieri, 23 iunie 2022. În județul Călărași avem procent de promovare de 75,15% înainte de contestații. În urma rezultatelor afișate niciun elev nu a obținut o medie de 10. Cu toate acestea 11 elevi au obținut punctaj maxim la proba de limba și literatura română iar la proba de matematică nota maximă a fost obținută de către 10 elevi.
Într-un interviu acordat pentru Canal SUD, Corina Diaconu inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Călărași aduce precizări despre rezultatele obținute de către elevii călărășeni la Evaluarea Națională de anul acesta.
“Deocamdată avem rezultatele dinainte de contestații de aceea se numesc rezultate parțiale, avem procent de promovabilitate de 75,15%, nu este un procent foarte mare dar sperăm că ăn urma contestațiilor să se ridice acest procent cum s-a întâmplat în anii trecuți.
Ceea ce vreau să remarc este faptul că avem școli cu promovabilitate cu 100% și nu numai în mediul urban, întradevăr avem din Călărași, Liceul Mihai Eminescu și de la Oltenița, Liceul Neagoe Basarab, de la Căscioarele, Dichiseni, Ștefan Vodă, Răzvani, Chirnogi, Ulmu, Lehliu Sat, Rasa, Belciugatele, o mulțime de școli din mediul rural. Este adevărat că un număr mai mic de elevi, dar dacă dintre cei prezenți la examen au promovat toți, aceasta este o măsură a muncii care s-a depus atât de elev cât și de profesori cu sprijinul familiei al elevilor și îi felicit pe toți care au obținut rezultate frumoase.
De asemenea aș vrea să precizez faptul că există note de 10, cu toate că media totală la Evaluarea Națională nu a reușit să fie 10 la nici un elev din județul Călărași anul acesta, ei au reușit să obțină note de 10 la disciplinile de examen, din păcate nu avem un copiul care a obținut 10 la ambele probe.
În schimb avem multe școli de la care s-au obținut note maxime, de exemplu la Limba Română avem 11 elevi care au obținut nota 10 dintre care enumerăm: Școala Nicolae Titulescu din Călărași, Colegiul Național Neagoe Basarab din Oltenița, Școala Gimnazială nr.1 Lehliu Gară, Liceul Tehnologic Matei Basarab din Mânăstirea, Liceul Tehnologic nr.1 din Fundulea, Școala nr.1 Chirnogi, Scoala nr.1 Luica, Școala nr. 1 Modelu și Școala nr.2 Borcea, toate aceste școli se pot mândri cu rezultatele obținute. Tot în acest context doresc să felicit profesorii și elevi care, împreună cu familiile elevilor au format o echipă pentru a ajunge la rezultate bune.
La matematică avem 10 elevi din județul Călărași care au obținut nota maximă și anume, de la Liceul Mihai Eminescu din Călărași, Școala Mircea Vodă din Călărași, Nicolae Titulescu Călărași, Școala Mihai Viteazul din Călărași, Colegiul Național Neagoe Basarab din Oltenița, Școala Dor Mărunt, Școala Radu Vodă.
După cum observați atât în mediul rural cât și în mediul urban se muncește, se lucrează cu dăruire și cu dorința de a îi ajuta pe acești tineri să reușească în viață pentru că acesta este prima etapă a lor spre succesul în viață. De aceea doresc să felicit pe toți profesorii, elevii și părinții care au colaborat pentru asemenea reușite și nu ma refer doar la cei care au obținut note maxime, sigur cu aceștia ne mândrim, dar mai sunt mulți elevi care au obținut rezultate foarte frumoase și care cu siguranță au adus lacrimi de bucurie în ochii părinților de aceea mă bucur și îi felicit pe toți și le doresc mult succes pentru că urmează o nouă etapă în care mulți pășesc cu dreptul”, a declarat Corina Diaconu inspector școlar general adjunct ISJ Călărași.