CANAL SUD
EVENIMENTE
4 APRILIE : CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI
- 1081: Alexios I Comnenul devine împărat al Bizanțului, luându-i locul lui Nikeforos al III-lea Botaneiates. Începe astfel dinastia Comnenilor, ai cărei reprezentanți vor conduce Imperiul Bizantin mai bine de un secol.
- 1147: Moscova este menționată pentru prima dată în consemnarea istorică, când este numită ca loc de întâlnire pentru doi prinți.[1]
- 1459: Tratat de pace între Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) și reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aronde la hotarele Moldovei, recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan.
- 1460: Ceremonia de deschidere a Universității din Basel, fondată de Papa Pius al II-lea. Este cea mai veche universitate din Elveția.
- 1581: După încheierea călătoriei în jurul lumii, navigatorul englez Francis Drake este înnobilat de regina Elisabeta I a Angliei.
- 1818: Congresul american a decretat arborarea unui steag cu câte o stea pentru fiecare stat al SUA.
- 1841: William Henry Harrison moare de pneumonie și devine primul președinte al Statelor Unite care moare la birou și unul dintre președinții cu cele mai scurte mandate (o lună de zile).
- 1850: Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înființat Corpul Jandarmilor.
- 1905: Un cutremur care a avut loc la Kangra (India) s-a soldat cu moartea a 370.000 de oameni.
- 1906: După ce a dat semne de activitate timp de aproape un an, Muntele Vezuviu erupe. Erupția vulcanică, care a durat până pe 22 aprilie și a atins apogeul pe 8 aprilie, este cea mai severă din 1631 și a ucis peste 100 de oameni.
- 1920: A fost realizat primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună”.
- 1939: Faisal al II-lea devine rege al Irakului.
- 1944: Bombardament masiv al aviației anglo-americane asupra Bucureștiului, soldat cu mari distrugeri materiale și mii de morți.
- 1945: Al Doilea Război Mondial: Teritoriul Ungariei a fost complet eliberat de sub ocupația fascistă, de către trupele române și sovietice.
- 1949: Douăsprezece națiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO.
- 1958: Simbolul păcii este afișat în public pentru prima dată la Londra.
- 1968: Martin Luther King Jr. este asasinat de James Earl Ray la un motel din Memphis, Tennessee.
- 1968: Programul Apollo: NASA lansează Apollo 6, ultimul zbor fără echipaj din Programul Apollo, pentru a testa configurația unui zbor cu echipaj către Lună.
- 1979: Președintele Zulfikar Ali Bhutto al Pakistanului este executat.
- 1983: Prima misiune orbitală a navetei spațiale „Challanger” (STS-6).
- 1996: Ultimul concert al trupei britanice Take That înainte de a se despărți.
- 1997: A fost fondată echipa de fotbal Sheriff Tiraspol.
- 2003: A fost inaugurat Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București.
- 2009: Franța redevine membru al NATO.
- 1965: se naște Robert Downey, Jr., actor american.
- 1987:se naște Sarah Gadon, actriță canadiană.
La Top