3 APRILIE, ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE. CINE A FOST BARBU PÂRÂIANU, EROUL AL CĂRUI NUME ÎL POARTĂ JANDARMERIA CĂLĂRAŞI

Istoricul Nicolae Ţiripan a vorbit, pe o reţea de socializare, de Ziua Jandarmeriei Române, despre eroul al cărui nume îl poartă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, respectiv Barbu Pârâianu.

Redăm, în cele ce urmează, declaraţiile lui Nicolae Ţiripan:

“În fiecare an, la 3 aprilie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei, marcându-se, astfel, momentul când, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. De aceea, vom spune: LA MULȚI ANI JANDARMERIEI ROMÂNE, LA MULȚI ANI JANDARMILOR CĂLĂRĂȘENI!

Nu despre istoricul jandarmeriei, în general, sau al celei călărășene, în special, am să scriu astăzi (astfel de materiale am postat în fiecare an), ci despre eroul al cărui nume îl poartă Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași.

În prima parte a anului 2005, Inspectoratul General al Jandarmeriei a luat inițiativa de a da structurilor sale teritoriale denumiri onorifice. Au fost solicitate propuneri din teritoriu, dar întrucât acestea trebuiau transmise rapid, am încercat atunci, împreună cu dl colonel Munteanu Nicolae – comandantul de atunci al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, să găsim o personalitate locală al cărui nume să fie propus pentru a fi acordat unității de la Călărași. Rapiditatea cu care s-a desfășurat acțiunea nu ne-a permis să identificăm o astfel de persoană. Acțiunea s-a finalizat la începutul verii anului 2005, alegerea fiind făcută de Inspectoratul General al Jandarmeriei. La 6 iunie 2005, prin ordin al Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași i-a fost atribuită denumirea onorifică de ‘General de brigadă Barbu Pârâianu’ (comandantul Jandarmeriei Române în perioada 1934 – 1938) (denumire reîntărită prin ordinul 176/2012). Care au fost criteriile ce au stat la baza acestei alegeri nu știm, dar cercetările noastre ulterioare au scos la iveală faptul că generalul de brigadă Barbu Pârâianu a fost una din personalitățile armatei și jandarmeriei române, dar la origine este gorjean, neavând nici o legătură cu Călărașiul și Ialomița istorică, cu excepția poate a perioadei 1911-1912 când, tânăr locotenent fiind, a activat la Regimentul 5 Ialomița nr. 23, deci chiar în incinta cazărmii în care funcționează astăzi Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași. Sigur însă, nu acesta a fost motivul pentru care numele generalului a fost atribuit unității de la Călărași.
Dacă acțiunea nu s-ar fi desfășurat cu rapiditatea de care am amintit și am fi dispus de timp suficient pentru efectuarea cercetărilor, am fi descoperit că exista un general, călărășean la origine, al cărui nume ar fi trebuit acordat unității de la Călărași: generalul de brigada Buterez Marin Ștefan, născut în Călărași, pe strada București nr. 12, la 21 februarie 1906 și care era chiar jandarm de profesie, fiind absolvent al Școlii speciale de Jandarmi de la Oradea. Numai că în loc ca numele acestuia să fie atribuit unității de la Călărași, unde generalul s-a născut și a urmat școala primară și Liceul Știrbei Vodă, numele său a fost atribuit Inspectoratului de jandarmi Județean Vâlcea.

Dar pentru că unitatea de la Călărași poartă onorific numele marii personalități a Gorjului și a României, generalul de brigadă Barbu Pârâianu, astăzi, de ZIUA JANDARMILOR CĂLĂRĂȘENI, să prezentăm câteva date din biografia acestuia și câteva informații mai puțin cunoscute. S-a născut la 23 martie 1884, în comuna Andreești (astăzi comuna Vladimir) județul Gorj, ca fiu al moșierului Ioniță Pârâianu, descendent al unei vechi familii boierești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. După absolvirea Școlii fiilor de militari din Craiova, în anul 1902, se înscrie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o termină în anul 1904, când este avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 Artilerie „Regele Carol I.” A mai trecut pe la Regimentul 1 Dolj (1905-1907) și apoi după ce este avansat la gradul de locotenent în 1907, la Regimentul 26 Rovine. Calitățile sale de bun militar, l-au determinat pe comandantul Corpului 1 Armată, generalul Năsturel, să consemneze în supranotarea pe care i-a făcut-o că „Locotenentul Barbu Pârâianu este un prea bun ofițer pe care se poate conta în orice situație”.
Datorită excepționalelor sale calități intelectuale și morale, este selecționat, în urma unui concurs, și trimis să studieze la Școala militară de la Linz, din Germania, unde timp de doi ani a avut posibilitatea de a-și însuși limba germană și a lua contact cu civilizația germană. La încheierea stagiului, atașatul militar de la Viena, maiorul Eremie, scrie în notarea pe care i-o face: ‘Locotenentul Barbu Pârâianu este un ofițer inteligent, judecă clar, cu mult curaj, simț de ordine și metodă în lucru. Cultură generală superioară. E foarte implicat în studiu. Este un ofițer disciplinat, pătruns de simțul datoriei, foarte bun camarad. Simțul onoarei foarte dezvoltat, are curajul răspunderii. Ofițer cu demnitate, moral, integru și cu conduită exemplară. Ofițer eminent, îl propun a fi avansat în mod excepțional la gradul următor.’ La 1 aprilie 1911, după terminarea stagiului, tânărul locotenent ajunge în Călărași, se prezintă la Regimentul 5 Ialomița nr. 23 și ocupă funcția de comandant al companiei a I-a până la 1 decembrie 1912 (în foaia sa matricolă, perioada stată la Călărași este 1910-1912), când devine adjutant al Brigăzii 7 Infanterie și al Comandamentului Pieții Giurgiu. Pe lângă documentele din arhivele militare, ne confirmă acest lucru și ziarul “Deșteptarea Ialomiței” din 16 octombrie 1911, în care citim că: ‘Doi ofițeri din armata germană de la Koblentz, care se cunoșteau cu d. colonel Negrutz de la manevrele imperiale germane, anume locotenentul Berhausen și sublocotenentul Nieder-hoferr, înapoindu-se de la Constantinopol, au făcut o vizită d-lui colonel Negrutz – comandantul regimentului 5 Ialomița nr. 23, în ziua de 14 octombrie, unde au fost primiți cu mari onoruri și ospătați la popota ofițerilor din garnizoană. În ziua de 15, ofițerii oaspeți însoțiți de d. locotenent Pârâianu, au vizitat Prefectura, Tribunalul și Gimnaziul local.’ Ajuns general și Inspector General al Jandarmeriei Române, Barbu Pârâianu, va reveni pe meleagurile unde a activat ca tânăr locotenent, cu prilejul vânătorii regale din luna noiembrie 1934, organizată pentru regele Carol al II-lea și fiul său Mihai Mare Voevod de Alba Iulia, în pădurile Bazarghideanu și Putineiu, de pe raza comunei Perișoru. Din suita regală a făcut parte și generalul Barbu Pârâianu – Inspector General al Jandarmeriei. Așa cum ne informează ziarul „Biruința” din 11 noiembrie 1934, vânătoarea a avut loc într-o zi de duminică, iar sâmbătă seara în gara Seceleanu (astăzi stația Mărculești) a sosit ministru de interne Ion Inculeț „cu reprezentanți ai Siguranței Generale și ai Jandarmeriei pentru a lua toate măsurile pentru paza Suveranului și reușita vânătorii.” Din același ziar aflăm că „Pe tot timpul vânătorii, paza M.S. Regelui a fost făcută de echipe de polițiști și jandarmi, puse direct sub conducerea col. Todoruț – Inspectorul Jandarmeriei Constanța (căruia i se subordona Legiunea de Jandarmi Ialomița), maior Richard Georgescu – comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița și polițai Badac.” În continuare voi prezenta câteva aspecte legate de cele întâmplate în timpul primului război mondial. Ziarul „Curentul” din 1 iulie 1935, în articolul „Sărbătorirea d-lui general Barbu Pârâianu” scrie: „D-l Vasile I. Țiroiu, prefectul județului Putna, a luat inițiativa sărbătoririi d-lui general Barbu Pârâianu, inspectorul general al jandarmeriei, pentru actele de bravură săvârșite de acest vrednic ofițer în timpul războiului de întregire a neamului.
În calitatea sa de comandant al batalionului 1 din reg. 55 inf. fotul căpitan Barbu Pârâianu a săvârșit, în timpul campaniei 1916-18, nenumărate acte de vitejie, care au fost relevate prin numeroase rapoarte ale șefilor săi ierarhici.
În prima campanie a luptat la Tulgheș, Toplița, Cădăreni și Rotosnya. Ofițerul Barbu Pârâianu, s-a distins în lupta de la Tulgheș, când a căzut cu batalionul său în flancul inamicului care înainta, distrugându-i toate atelajele de artilerie și omorând un mare număr de soldați inamici. În retragerea de pe Valea Prahovei, căpitanul Pârâianu a primit ordin să înainteze spre Băicoi, pentru a se opune iureșului inamic, care tăiase retragerea Diviziilor a 4-a și 16-a, românești.
Din raportul d-lui general Gh. Dragu, spicuim următoarele cu privire la această luptă: „În ordinul ce i s-a dat, i s-a spus că are trupe la dreapta și la stânga, când în realitate nu era nimeni. În această situație, căpit. Pârâianu se angajează cu inamicul și neavând alte trupe pe flancurile sale a fost înconjurat și făcut prizonier luptând. Cercetând imediat soldații scăpați din acea luptă, toți mi-au declarat că căpitanul Pârâianu în ultimul moment văzându-se înconjurat și neavând revolverul asupra sa, și-a luat chipiul din cap, a mușcat cu dinții din el și a strigat: „Băieți trageți în mine, ca să nu cad viu prizonier.” Captiv, căpitanul Pârâianu a încercat de patru ori să evadeze, pentru a se reîntoarce la unitate. Este prins la 22 mai 1917 pe apa Putnei, chiar înaintea rețelelor frontului român. Locotenentul Popescu Iancu, tovarășul său, este împușcat; plutonierul Dana Ilie, de asemenea împușcat, iar plutonierul Apetri Ștefan dispărut în lupta de trecere. Ofițerul Pârâianu este dus în celulele din Focșani și încarcerat de către inamic. La 25 iulie 1917, fiind trimis în fața instanțelor judiciare germane, pentru neexecutare de ordin (ordinul generalului Makensen de a nu pătrunde nimeni în zona de luptă) e acuzat de spionaj și condamnat la doi ani de închisoare. La 25 august 1917, e judecat din nou și condamnat la 11 ani închisoare celulară și, în fine, a treia oară la 5 octombrie 1917, judecat ca spion și sperjur, condamnat la încă 6 ani de închisoare și prin cumul de pedepse, la moarte. După 4 zile de la ultima condamnare și câteva zile înainte de execuție și după 110 zile de celulă, evadează din nou, din penitenciarul Focșani, reușind după chinuitoare peripeții să treacă frontul în Moldova pe la Vizantea.
La prezentarea sa la corp, căpitanul Pârâianu era de nerecunoscut: slab, cu o figură cadaverică, ajuns la ultima fază a rezistenței fizice, ofițerul scăpat din captivitate abia și-a revenit în fire după o lună de zile de ședere în spitalul din P. Neamț. În iunie 1918, d. general Petala (viitor primar al comunei Chirnogi – n.ns.), comandantul corpului 4 armată, arată că ofițerul Pârâianu, prin purtarea sa în luptă și în timpul captivității, s-a clasat în rândul eroilor noștri. A fost propus pentru înaintarea cu două grade și pentru decorația ordinului „Mihai Viteazu”. Prefectul județului Putna a luat inițiativa ca celula din închisoarea Focșani, în care ofițerul Barbu Pârâianu a fost deținut și condamnat la moarte să fie transformată într-un mic muzeu comemorativ. D. Iancu Demetriu, directorul general al închisorilor, încuviințând acest lucru, celula a devenit un loc de pelerinaj pentru toți cetățenii din Focșani. Pe o placă de marmură au fost înscrise datele capturării, deținerii și evadării. Un caiet-album cuprinde povestirea eroică a tuturor peripețiilor prin care a trecut ofițerul Pârâianu, pentru a evada într-o noapte, în haine de cioban și a trece prin liniile germane, dincolo, unde erau camarazii săi de luptă. Județul Putna și orașul Focșani, își îndeplinesc prin acest gest, o pioasă datorie de recunoștință pentru actele de vitejie ale ofițerului Barbu Pârâianu, acte care vor sta ca pildă tuturor generațiilor viitoare de luptători.”
Din numărul din 3 iulie 1935 al aceluiași ziar, aflăm că: „A sosit în localitate (Focșani – n.ns.), venind de la București, d. Barbu Pârâianu, împreună cu d-na și fiica, însoțiți de d-nii colonel Nicolescu, Topor, col. Georgescu, locot.-col. Panaitescu, Ionescu Aurel, Ștefănescu, Moisescu, Antonescu Constantin, maior Pop Valeriu, căpitan Roșescu Scarlat.
La ora 9, vizitatorii s-au îndreptat spre închisoarea centrală, unde erau așteptați de un numeros public. De o parte și de alta a trotuarelor din fața închisorii erau încolonați elevii școlii de jandarmi. S-a oficiat un serviciu divin, în celula nr. 4 a închisorii, în interiorul căreia d. general Pârâianu stătuse 110 zile. În această celulă, transformată într-un fel de chilie, având icoane, iar pe unul din pereți o placă de marmură, cu următoarea inscripție: „Aici, în celula nr. 4 a acestui arest, a stat închis de către comandantul armatelor de ocupație, căpitanul Pârâianu Barbu, în răstimpul mai – octombrie 1917, căzut prizonier în luptele de la Jiu. A reușit să fugă din lagărul dușman și a fost prins din nou pe apa Putnei, între rețelele și liniile de tranșee tocmai când era gata să ajungă în teritoriul rămas liber. A fost adus în lanțuri, încarcerat aici și condamnat la moarte. Chinuit, cu sănătatea zdruncinată, acest erou și martir a găsit totuși în sufletul său nemărginita tărie morală și înfruntând totul, a evadat la 4 octombrie 1917. Urmărit ca inamic, trecând prin cele mai cumplite peripeții, a reușit să treacă linia frontului și să reintre din nou în armata patriei, în care luptând, muncind și ilustrând-o a ajuns la 15 februarie 1934 general inspector comandant al jandarmeriei. Cetățenii români ai județului Putna cu admirație și iubire au întocmit această placă comemorativă, ca un omagiu de recunoștință și ca o pildă pentru generațiile viitoare! Noi, putnenii, trebuie să ne închinăm și să-i aducem cel mai frumos omagiu pentru glorioasele pagini înscrise în istoria neamului.” A urmat cuvântul prefectului Vasile Țiroiu, care a spus: „Cetățenii orașului Focșani și ai județului Putna își îndeplinesc astăzi o sfântă datorie și își văd îndeplinită o distinsă dorință.
În marmură și în litere de aur ei au scris un document de eroism și de glorie, care de-a lungul anilor și al veacurilor să amintească generațiilor o pildă de vitejie”. Adresându-se sărbătoritului, acesta a spus: „Vremea care a trecut de la 1917 și până acum, a așezat fapta eroică a dv. în cadrul și lumina istoriei. În perspectiva timpului, ea e judecată astăzi cu sfințenie și cu măreție de fapte legendare. Asemenea eroilor din antichitate și a celor ce ilustrează istoria neamului nostru, d-voastră sunteți așezat în galeria vitejilor acestui neam. A fost scris orașului și județului acesta să fie martor acelei epopei și a fost sortit ca această clădire în care se închid cei rătăciți și cei vinovați, să fie purificată, înnobilată de martirajul ce ați îndurat între zidurile ei. Patria Mamă, pentru care a înfruntat moartea, va fi mereu recunoscătoare eroului Barbu Pârâianu, pentru exemplul dat fiilor săi”.
Radu Săveanu, primarul orașului Focșani, a spus: „Orașul nostru este mândru de a sărbători pe unul din cei mai mari fii ai neamului nostru, pentru ale cărui fapte trebuie să ne închinăm în fața lui!, iar Tița Pavelescu rememorând momentele din anul 1917, a menționat că: „Acum 18 ani, când printre gratiile ochiului, prin care răzbătea o rază de lumină, din celula nr. 1 unde eram ferecată cu fiica mea, te-am văzut trecând, cu sentinela la spate către carcera unde ți-ai măcinat tinerețea atâta amar de vreme, m-am cutremurat”.
După ce evocă mai multe scene din trecut, termină astfel: „Să ne trăiești, să fie puternică mâna din care să împrăștii dreptate și bunătate, pentru robii gliei, ce ne dă belșug și puterea armată a țării.”
Au cuvântat și alți vorbitori, după care, în final, a luat cuvântul sărbătoritul: „Iubiți vrânceni și frați de suferință de acum 18 ani. Văzând astăzi celula în care am stat 110 zile, mă face să-mi reamintesc de timpurile în care îmi nutream voința de libertate. Au fost 110 zile de interogatoriu și de chin care m-au făcut să devin aproape nebun. După cum m-au rugau antevorbitorii, voi lăsa posterității să citească aceste foi galbene pe care le-am purtat la piept, prin toate scorburile și munții Vrancei. Voi reda prin ele tot ce s-a petrecut din ziua de 8 iunie 1917, ziua intrării pe poarta acestei închisori. După două zile, am fost băgat în celula de unde numai printr-o fereastră puteam să-mi dau seama unde mă aflu. Ideea de libertate încolțise în mine! Ori moarte, ori libertate. Această idee observasem la prizonierii care preferau desișul codrilor, ori moartea decât zidul temnițelor”.
Apoi generalul Pârâianu a citit câteva fragmente din viitorul său volum și a mulțumit prefectului pentru frumoasa inițiativă și comitetului pentru frumoasa primire. La Casino militar a urmat un banchet în cursul căruia au toastat domnii general Păltineanu, Vatriescu Pascu, Leontin Iliescu, ajutor de primar Chele, Titu Pavelescu și alții. A răspuns sărbătoritul tuturor, mulțumind organizatorilor serbării și celor care au participat la ea.”