Ziua Internațională a Vămilor este marcată, an de an, începând cu anul 1953. Vămile joacă un rol crucial în facilitarea și securizarea comerțului mondial, în prevenirea și depistarea imigrației ilegale și a infracțiuni transfrontaliere conexe. Rolul vămilor este complex, însă lucrurile ar putea lua o alta turnură în condițiile aderării României la spațiul Schengen. România încă nu a fost acceptată în urma dezbaterilor din luna decembrie.
Ziua Internaţională a Vămii se consemnează anual la 26 ianuarie şi este dedicată primei sesiuni a Consiliului de Cooperare Vamală, care a avut loc la 26 ianuarie 1953 în Bruxelles, Belgia.
,,Cu ocazia Zilei Internaționale a Vămilor, le urăm la mulți ani colegilor noștri și ne dorim ca și pe viitor să avem o colaborare la fel de bună. Poliția de Frontieră Română a fost înființată în urmă cu 158 de ani, la 24 iulie 1864. Pe raza județului Călărași avem două puncte de trecere a frontierei deschise traficului internațional, respectiv Punctul de Trecere a Frontierei Călărași: rutier și portuar, precum și Punctul de Trecere a Frontierei Oltenița: portuar. Principala atribuție a polițiștilor de frontieră fiind supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României, precum si prevenirea și combaterea migrației ilegale. Principalele recomandări pentru cetățenii români și străini care doresc efectuarea unei călătorii în străinătate ar fi: verificarea valabilității documentelor de călătorie, consultarea aplicației Trafic Online disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române și apelarea numărului unic de telefon al Poliției de Frontieră Române -0219590 – pentru obținerea informațiilor suplimentare“, a declarat Buga Ermina, inspector de poliție din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași.
Sursă foto: stirileprotv.ro