URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

Ziua de 24 ianuarie reprezintă un important reper istoric în istoria românilor. Aceasta marchează atât Mica Unire, cât și înființarea, la București, a primului Parlament unic al României, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Tot în aceeași zi, în anul 1918, Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența.

Ce este Unirea Principatelor Române?
Unirea Principatelor Române este un eveniment care se sărbătorește la nivel național pe data de 24 ianuarie. Această zi este o omagiere adusă unui moment istoric ce s-a produs pe 24 ianuarie 1859. Atunci, provinciile române Moldova și Țara Românească (Muntenia) au fost unite, datorită dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în cele două țări.
O altă denumire folosită pentru acest moment istoric este Mica Unire, însă nu toți istoricii sunt de acord cu această formulare.

Ce este Hora Unirii?
„Hora Unirii” este la bază o poezie scrisă de poetul Vasile Alecsandri. A fost publicată în anul 1856, în revista, Steaua Dunării, condusă de Mihail Kogălniceanu. Poezia are în vedere dorința arzătoare a locuitorilor Moldovei de a se uni cu românii din Țara Românească.
A fost publicată în anul 1856, în revista Steaua Dunării, condusă de Mihail Kogălniceanu. Poezia are în vedere dorința arzătoare a locuitorilor Moldovei de a se uni cu românii din Țara Românească (sau Valahia ori Muntenia).
Versurile au beneficiat și de o linie melodică, creată de muzicianul Alexandru Flechtenmacher, iar mai apoi se crede că ar fi fost și dansată în centrul orașului Iași. După anunțarea unirii, pe 24 ianuarie 1859, românii au făcut din această horă a unirii un simbol național.

„Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!”
(Hora Unirii, de Vasile Alecsandri)

Când a avut loc Unirea Principatelor Române?
La jumătatea secolului al XIX-lea, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească, sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, a avut loc Unirea Principatelor Române. Unirea s-a bazat pe apropierea culturală și economică între cele două țări și s-a realizat prin dubla alegere a colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate — pe data de 5 ianuarie 1859 în Moldova și pe 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Axa cronologică a momentelor-cheie care au dus la Unirea Principatelor Române: 
1856 — Congresul de la Paris;
1857 — Adunările Ad-Hoc;
1858 — Convenția de la Paris;
1859 — Unirea Principatelor Române.

În contextul reînceperii Crizei Orientale, prin dezlănțuirea Războiului Crimeei (1853 – 1856), s-a activat mișcarea unionistă românească, care a favorizat crearea unui stat român modern. Congresul de Pace de la Paris din 1856 a luat în dezbatere și „problema românească”, devenită apoi propunere europeană. În urma congresului s-au decis:
eliminarea protectoratului rusesc (activ între 1829-1856); introducerea graniței colective a Puterilor europene de la acea vreme (Anglia, Austria, Franța, Prusia, Regatul Piemontului, Rusia, Turcia); libertatea de navigație pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre; Cahul, Bolgrad și Ismail (trei județe din sudul Basarabiei) au fost retrocedate Moldovei.

Cu prilejul solicitării unirii principatelor s-a decis și înființarea unor Adunări Ad-Hoc, din dorința de a facilita consultarea românilor în privința unirii și, respectiv, a viitoarei lor organizări politice. Rezoluțiile acestor Adunări Ad-Hoc au fost semnate într-o convenție cu rol de constituție pentru Principate, în cadrul Convenției de la Paris din 1858. Puterile garante au semnat pentru organizarea unei uniuni, intitulate „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, unde fiecare urma să-și aleagă propriul guvern, domn, precum și o Adunare Legiuitoare.
În urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele statului român modern, în special prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Statul român modern s-a stabilizat apoi prin reforme (reguli, transformări, modificări) active, susținute în plan intern de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Câteva exemple însemnate:

Legea secularizării averilor mănăstirești (1863);
Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris (mai 1864);
Legea agrară (1864);
Legea instrucțiunii publice (1864).

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) a rămas în istoria românilor ca Domnul Unirii, cel care a pus bazele statului român modern. Pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice și în locul lui a fost adus, pe 10 mai 1866, un principe străin, în persoana lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.

Continue Reading
La Top