URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

16 MAI – ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONVIEȚUIREA PAȘNICĂ

Anual, la data de 16 mai este marcată Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 72/130 din 8 decembrie 2017, potrivit ONU.

Convieţuirea paşnică se referă la acceptarea diferenţelor şi la abilitatea de a-i asculta, de a-i recunoaşte, de a-i respecta şi de a-i aprecia pe ceilalţi, iar instituirea acestei zile are ca scop promovarea păcii, a toleranţei, a incluziunii, a înţelegerii, a solidarităţii, dar şi a dorinţei de a trăi şi de a acţiona împreună, pentru a putea construi o lume paşnică, solidară şi armonioasă.

Încă de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 24 octombrie 1945, cele 51 de ţări fondatoare şi-au luat angajamentul să menţină pacea şi securitatea la nivel internaţional, prin dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viaţă, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toată lumea, indiferent de rasă, gen, limbă sau religie, în contextul confruntării cu efectele devastatoare produse de cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, ONU este un organism internaţional ce reuneşte 193 de state, care colaborează pentru promovarea păcii şi a securităţii în lume, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie, progresul social, îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi respectarea drepturilor omului, notează site-ul https://europa.eu.

În 1997, Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2000 drept „Anul internaţional pentru o cultură a păcii”, iar în 1998, a proclamat perioada 2001-2010 „Deceniul internaţional de promovare a unei culturi a păcii şi a non-violenţei pentru copiii lumii”, prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm şi multă suferinţă sunt provocate copiilor prin diferite forme de violenţă, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii şi a non-violenţei ar trebui să fie transmisă copiilor prin educaţie, notează site-ul oficial al ONU.

Pentru adoptarea unor măsuri de promovare a unei culturi a păcii, de care să poată beneficia şi generaţiile viitoare, Adunarea Generală a adoptat, în anul 1999, Declaraţia şi Programul de acţiune asupra unei culturi a păcii, care porneşte de la un concept prevăzut în Constituţia UNESCO, potrivit căruia „din moment ce războaiele încep în mintea oamenilor, tot în mintea oamenilor trebuie construite şi mijloacele de apărare a păcii”. Potrivit prezentei declaraţii, pacea nu este doar absenţa conflictului, ci necesită un întreg proces participativ pozitiv, dinamic, în care este încurajat dialogul, iar conflictele sunt rezolvate în spiritul înţelegerii reciproce şi al cooperării. Obţinerea acestor obiective necesită eliminarea oricăror forme de discriminare şi de intoleranţă, inclusiv a celor bazate pe rasă, culoare, gen, limbă, religie, politică sau alte opinii.

În vederea atingerii acestor obiective, toate statele sunt invitate să promoveze reconcilierea, pentru a ajuta la menţinerea păcii şi a dezvoltării durabile, acţionând atât la nivelul comunităţilor, cât şi cu ajutorul liderilor religioşi sau al altor actori relevanţi pentru societate.

Sursa: agerpres.ro

Continue Reading
La Top