Sâmbătă, 29 iunie, clerul și credincioșii din județele Ialomița și Călărași vor aniversa 15 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Vincențiu ca Episcop al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor. În acest context, vineri, 28 iunie, în Biserica mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial va fi săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de slujba Te Deum-ului.
„Tot cu acest prilej va fi săvârșită slujba de Parastas pentru vrednicii de pomenire ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au trecut la cele veșnice, dar în urmă cu 15 ani au fost prezenți la întronizare. Sâmbătă, 29 iunie 2024, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia se organizează un moment liturgic menit să marcheze acest eveniment aniversar”, transmit reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Programul liturgic va începe la ora 09.00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de cinci ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Episcopia Sloboziei și Călărașilor este prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989, iar Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu este al treilea arhipăstor al acestei eparhii.