URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

14 FEBRUARIE: ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DĂRUIRII CĂRȚILOR

Pe lângă Ziua Sfântului Valentin, pe 14 februarie se celebrează anual și Ziua Internațională a Dăruirii Cărților, una având obiectivul de aduce cărțile în mâinile a cât mai multor copii posibil. Este o inițiativă de voluntariat 100%, țintind să mărească accesul celor mici la cărți și să le trezească pasiunea pentru lectură.  

Creată în Marea Britanie, această sărbătoare s-a răspândit rapid în toată lumea, ajungând să fie marcată în țări precum Africa de Sud, Australia, Brazilia, Bulgaria, China, Danemarca, Egipt, Filipine, Franța, Germania, Grecia, India, Indonezia, Iordania, Irlanda, Islanda, Israel, Japonia, Macedonia, Malaezia, Malawi, Mexic, Nicaragua, Nigeria, Nouă Zeelandă, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Singapore, Tailanda, Turcia, Ungaria.

Cu prilejul acestei zile din 14 februarie suntem încurajați să ne dăruim cărțile noastre preferate, îndrăgite, unor cititori cât mai tineri. Puteam da drept cadou o carte unui prieten sau membru al familiei, putem să “uităm” o carte pentru copiii în autobuz, tramvai, metrou,într-o sala de așteptare frecventată de aceștia, sau să donăm cărți cât mai puțin uzate unor biblioteci locale, unui spital sau adăpost, ori unei organizații care le distribuie copiilor defavorizați, afectați de sărăcie. 

Despre Ziua Internațională a Cărții Dăruite

Deși așa este numită oficial în România, la nivel internațional nu cartea este sărbătorită, ci actul de a dărui, este Ziua Dăruirii Cărții. Această zi este dedicată insuflării dragostei pentru lectură, mai ales în rândul copiilor, și preocupării ca și copiii fără posibilități financiare să aibă acces la cărți. Promovează deci bucuria lecturii și generozitatea.

Prima dată a fost sărbătorită în Marea Britanie în 2012, după ce a fost sesizată o lipsă acută de cărți la copiii din zonele defavorizate. Acum este sărbătorită în peste 44 de țări, în șase continente. În locul unor evenimente grandioase, Ziua Dăruirii Cărții ne încurajează să dăruim o carte unui copil. 

Cărțile sunt extrem de puternice. Ne pot transporta în alte lumi, ne învăță lucruri noi, ne inspiră, ne fac să râdem sau să plângem. Cu siguranță cele mai dragi amintiri din copilărie sunt legate de poveștile pe care le citeam sau care ni se citeau seara înainte de culcare.

Mai mult decât orice altă formă de media, cărțile sunt fundamentale în dezvoltarea limbajului unui copil. Copiii încurajați să citească își dezvoltă vocabularul într-un ritm mai rapid. Cărțile îi dezvoltă copilului gândirea critică și inteligența emoțională. Imaginația unui copil e hrănită atunci când el poate experimenta lumi diferite prin paginile unei cărți.

Cum poți sărbători această zi?

Evident, poți dărui o carte unui copil. Dacă nu cunoști niciun copil căruia să-i faci această bucurie, poți combina sărbătoarea aceasta cu Ziua Iubitorului de Bibliotecă și să donezi o carte pentru copii bibliotecii de lângă tine, bibliotecii unei școli, a unui spital, a unei case de tip familial etc. Pentru ca și alți mici iubitori de bibliotecă să aibă acces la cărți valoroase pentru dezvoltarea lor.

Mai multe despre Ziua Iubitorului de Bibliotecă

În această zi ne amintim că bibliotecile sunt locuri în care ne pierdem într-o idee pe care o urmărim, găsim aventuri în paginile unei cărți, descoperim informații despre ceva ce ne pasionează, găsim un refugiu liniștit în care să studiem, întâlnim comunități de oameni cu pasiuni comune sau primim ajutor când căutăm ceva ce vrem să cunoaștem. Acestea și multe altele sunt motive să ne arătăm dragostea pentru biblioteci în 14 februarie. Tema acestui an este exact ”Arată-ți dragostea” și puteți face asta vizitând bibliotecile, implicându-vă în întreaga viață culturală a unei biblioteci și, de ce nu, urmărind paginile bibliotecilor în social media și oferindu-le feedback și sprijin virtual.

Continue Reading
La Top