URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

1.000 DE PACHETE DE ȚIGĂRI DE CONTRABANDĂ, DESCOPERITE LA PTF CĂLĂRAȘI

Patru români care au vrut să introducă în țară 20.000 de țigarete de contrabandă prin Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Călărași au fost depistați de polițiștii de frontieră. Totul s-a întâmplat marți, atunci când autoturismul în care se aflau cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 46 și 75 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară.

În urma efectuării controlului de frontieră asupra cetăţenilor şi a mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit 1.000 pachete de țigări care aveau aplicat timbru fiscal bulgăresc, iar persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 29.050 lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

Polițiștii au dat trei amenzi în acest caz și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform art. 452 din Legea 227/2015, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Continue Reading
La Top